11. 5 NICOLAE TONITZA

       Nicolae Tonitza s-a nascut la Barlad in 13 aprilie 1886, fiind cel mai mare dintre cei cinci copii ai Anastasiei si al lui Neculai Tonita.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

         Dupa ce a frecventat scoala primara de baieti din Barlad, in 1902 Tonitza s-a inscris la Scoala de Belle Arte din Iasi de la care insa nu a obtinut diploma de absolvire, participand la o greva studenteasca in ultimul an de studii. In 1908, Nicolae Tonitza este admis la Academia Regala Bavareza de arte frumoase din Munchen. 

       Nici pe aceasta nu a terminat-o, plecand in Italia apoi in Franta, unde a stat doi ani ce se vor dovedi decisivi pentru cariera sa.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

        La Paris a frecventat atelierul pictorului Pierre Laprade, integrandu-se in impresionism si post-impresionism. A pictat peisaje si scene de epoca din Montparnasse.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

        Tonitza s-a intors in Romania in 1911, terminand studiile la Iasi, unde a obtinut diploma de pictor de biserici. A pictat apoi bisericile din Scorteni, Siliste, Poeni si Valeni.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

        In 1914 a expus 94 de picturi la Bucuresti impreuna cu prietenul sau Stefan Dimitrescu, dupa care Tonitza a fost mobilizat si trimis pe front.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

       A cazut prizonier in luptele de la Turtucaia, fiind trimis in lagarul din Kirjali in Bulgaria. Dupa razboi s-a stabilit in Bucuresti, iar intre anii 1921-1923 a locuit la Valenii de Munte.

       Nicolae Tonitza a expus in 1924 la Bienala de la Venetia, iar un an mai tarziu, dupa ce s-a retras din asociatia “Arta Romana”, a intemeiat “Grupul celor patru” impreuna cu Stefan Dimitrescu, Francisc Sirato si Oscar Han. Cei patru vor participa la diverse expozitii nationale, insa Tonitza va expune si in strainatate la Barcelona (1929), Amsterdam (1930) sau Bruxelles (1935).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

       In urma decesului lui Stefan Dimitrescu, Tonitza a ocupat in 1933 catedra de pictura la Academia de Belle Arte, iar din 1937 va deveni rector al Academiei.

       Intre anii 1933-1934 Tonitza picteaza impreuna cu Francisc Sirato in Dobrogea, realizand o serie de tablouri cu peisaje din Balcic.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

       Se imbolnaveste grav in 1939, iar la 26 februarie 1940 se stinge din viata fiind inmormantat in cimitirul militar din Ghencea.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

       Tonitza a contribuit de-a lungul vietii si la diverse reviste culurale si sociale ale momentului, Rampa, Flacara, Clopotul, Hien etc.

 

 

 

 

 

 

11.4 STEFAN LUCHIAN

        Stefan Luchian este cunoscut in pictura romaneasca ca fiind “pictorul florilor”. “In picturile sale florile nu sunt pur decorative, ele devin stari sufletesti, iar culoarea lor e atat de profunda ca te doare sufletul”, afirma Viorica Hardean.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

         Nascut in Stefanesti (Botosani), la 1 februarie 1868, Luchian se opune cu incapatinare mamei sale ce dorea sa urmeze cariera militara si se inscrie in 1885 la Scoala Nationala de Arte Frumoase din Bucuresti.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

           Il va avea ca maestru pe Nicolae Grigorescu, fiind incurajat de acesta, iar la absolvire obtine medalia de bronz pentru lucrarile “Cap de expresie” si “Studiu dupa natura”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

         In 1889 pleaca la Munchen unde va studia doua semestre la Academia de Arte Frumoase, revenind in tara dupa un an pentru a participa la expozitia de arta “Cercul artistic”. 

       Din 1891 studiaza la Academia Julian  din Paris avand posibilitatea sa cunoasca viata artistica pariziana ce era in plina efervescenta impresionista la acea perioada. In urmatoarele lucrari vom intalni de fapt influenta lui Manet si Degas. 

       Revine in tara in 1896, fiind principalul initiator al “Expozitiei artistilor independenti” ce se va deschide in fata Salonului Oficial din Bucuresti.  

\

 

 

 

 

   

        Se va inscrie apoi la concursul pentru ocuparea catedrei de pictura a Scolii de Belle Arte din Iasi de la care se va retrage ulterior, protestand astfel fata de masinatiunile din culise.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

       Expune in 1890 doua pasteluri la “Expozitia Universala” din Paris, insa in acelasi an apar si primele manifestari ale unei afectiuni a maduvei spinarii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

        Apar insa unele ameliorari trecatoare, perioade in care picteaza cu frenezie participand la diverse expozitii, insa din 1909 si pana la sfarsitul vietii va ramane tintuit intr-un fotoliu. 

       Avand degetele paralizate, punea pe cineva sa-i lege penelul de incheietura mainii continuand astfel sa lucreze, pictand dupa memorie scene ale peisajului romanesc pe care il va reda intr-o serie intreaga de opere. 

       Luchian a murit la 28 iunie 1916 in Bucuresti fiind inmormantat in Cimitirul Belu. Valoarea lucrarilor lui Stefan Luchian este recunoscuta international, acestea aflandu-se expuse in muzee din tara si strainatate.

 

 

 

 

 

\