5.1.2 JEAN ANTOINE WATTEAU

  

   

 

 

     Geniu al picturii baroc franceze si pioner al stilului rococo, Jean-Antoine Watteau s-a nascut la Vallencianes in 10 septembrie 1684, fiind al doilea dintre cei patru copii ai comerciantului de ceramica Jean Philippe Watteau si al Leordenoisei Michelle.

 

 

 

       

 

   

 

 

 

       La varsta de zece ani Watteau intra ucenic la Jaques Albert, pictor renumit din oras, insa dupa moartea acestuia, in 1702, pleaca la Paris. 

 

 

 

 

          

 

  

 

 

     Aici, fara protectie si resurse si hotarat sa se autointretina, Jean-Antoine se angajeaza la pictorul Metayer, care insa nu-l poate plati, plecand apoi la un producator de vopsele din Pont Notre Dame.

 

 

 

 

 

  

 

 

      Primind de la acesta echivalentul a doar trei lire sterline pe saptamana si supa in fiecare zi, Watteau il paraseste si intra ucenic la atelierul lui Claude Gillot, ia contact cu lumea teatrala si inalta societate pariziana ce-l va inspira mai tarziu in operele sale.

 

 

 

 

 

  

 

 

       Respins la concursul pentru Prix-ul de la Roma, se intoarce in 1709 in orasul natal unde picteaza scene din viata hanurilor si, deasemenea, cu soldati, inspirat din barocul olandez.

 

 

 

 

 

   

 

 

      Watteau se intoarce doi ani mai tarziu la Paris reluand contactele cu lumea teatrala, pictand diverse personaje si scene de teatru pentru care obtine sume importante de bani.

 

 

 

 

 

   

 

      La a doua incercare, Watteau este admis in 1712 la Academie pentru care trebuie sa realizeze o lucrare, donand cinci ani mai tarziu tabloul “Imbarcarea pentru insula Citirea”.

 

 

 

 

 

 

  

       Avand probleme de sanatate, pleaca in 1719 la Londra pentru a-l consulta pe doctorul Richard Mead, mare admirator al sau, insa nu are loc nicio ameliorare a bolii astfel ca se intoarce in Franta.

 

 

   

 

 

  

 

 

      Dupa cateva luni petrecute la Paris, se stabileste la mosia lui Philippe Le Fevre, prieten al tatalui sau din Nogent sur Marne, murind aici de tuberculoza la data de 18 iulie 1721 in bratele prietenului sau Gersain Antoine.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  

 

 

     Cu Watteau, unul dintre cel mai vechi pictor al stilului rococo, incepe un nou gen, cel al “festivalurilor galante”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

    Lucrarea “Surpriza”, realizata in anul 1718, a fost vanduta la licitatie in data de 8 iulie 2007 pentru suma de 15 milioane euro, reprezentand un record pentru un tablou Watteau.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

   

 

 

       Astazi pot fi admirate peste 65 de tablouri ale artistului in toate marile muzee ale lumii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

5.1.1 JEAN-HONORE FRAGONARD

 

 

 

    Jean Honore Fragonard s-a nascut la Grasse, Alpes Maritimes, localitate din sudul Frantei, in 5 aprilie 1732, fiind fiul lui Francois Fragonard si a Francoisei Petit. 

 

 

 

              

 

  

 

        Familia se muta la Paris si Jean Honore lucreaza o perioada in cancelaria unui notar. Aici isi petrece timpul mai mult desenand astfel ca parintii il trimit sa studieze desen si pictura cu Jean Simeon Chardin.

 

 

 

                  

   

 

 

 

       Dupa sase luni este primit in atelierul lui Francois Boucher, unul dintre pictorii cei mai renumiti din Paris in acea perioada.

 

 

 

     

 

 

     Recunoscand talentul tanarului dar si lipsa de experienta, Boucher il pune sa realizeze replici ale tablourilor sale. 

 

 

 

 

 

      Desi este inca elev al Academiei, Fragonard a castigat Prix de Rome in 1752. 

 

 

 

 

 

 

  

        Studiaza apoi trei ani cu Charles Andres van Loo dupa care pleaca la Roma. In Italia, Jean Honore Fragonard devine un pictor desavarsit.  

 

 

 

   

 

 

        Aici se imprieteneste cu pictorul Hubert Robert, plecand impreuna in 1760 intr-un turneu si realizand nenumarate lucrari ilustrand peisajele intaliene. 

 

 

 

 

  

 

        Studiaza deasemeni arta renascentista fiind fascinat de Tiepolo.

 

 

 

 

 

  

         Dupa ce se intoarce in Franta, prezinta in anul 1765 tabloul Coreseus et Callirhoe reusind sa treaca de prima etapa pentru a deveni membru al Academiei de Arte Frumoase, insa curand va renunta la apartenenta definitiva si deci la o cariera oficiala.

 

 

 

 

   

     Se casatoreste cu Marie – Anne Gerard in 17 iunie 1769, fiica unui producator de parfumuri.

 

 

 

 

   

 

        Incepand cu anul 1770 primeste comenzi de la palatele Louvre si Belevue pentru picturi decorative. Doamna de Barry, favorita regelui Ludovic al XV-lea, ii solicita un ciclu de tablouri de mari dimensiuni pentru resedinta sa de la Louvenciennes. 

 

 

 

 

   

 

      Fragonard a realizat “Les progres de lamore dans le coeur dune jeune fille”, ciclu constand din 14 tablouri, insa nu au fost acceptate de rege deoarece nu se incadrau cu stilul neo-clasic al pavilionului.

 

 

 

               

  

 

 

 

          Intrucat primeste multe comenzi isi angajeaza ucenici, Fragonard se imbogateste. 

 

 

 

 

   

 

 

          In 1773 pleaca intr-o lunga calatorie impreuna cu sotia sa Anne–Marie in Italia unde vor petrece iarna la Roma. La venirea primaverii se duc la Napoli, iar la intoarcerea spre Franta fac numeroase popasuri la Florenta, Venetia, Viena, Praga, Dresda, Frankfurt si Mannheim.  

 

 

 

    

 

 

        Ajuns la Paris in toamna anului 1774, Fragonard incepe initierea fiului sau Alexandre Evariste Fragonard in arta picturii. Tanarul va deveni apoi ucenicul lui Louis David participand pentru prima data in 1797 la expozitia de la Salonul Oficial. 

 

 

 

 

   

 

 

      Fiica artistului Rosalie Fragonard va deveni deasemeni modelul favorit.

 

 

 

 

   

       Freganard este nevoit sa paraseasca Parisul impreuna cu familia dupa izbucnirea Revolutiei Franceze in 1789, dar revine in 1791. Intra in Comune des Arts, ajutat de prietenul sau Louis David, apoi devine membru al Conservatorului de Arte si Meserii. 

 

 

 

 

    

 

     Aici se ocupa de administrarea si organizarea colectiilor de arta de la viitorul muzeu Louvre. In 1797 va administra si organiza si noul muzeu ce va lua fiinta la Versailles.
Paraseste in 1806 Louvre si se muta intr-o locuinta din gradinile Palais Royal. 

 

 

 

 

 

   

 

 

        Moare subit pe 22 august 1806 in timp ce manca o inghetata, fiind inmormantat in cimitirul vechi din Moumartre.
Jean Honore Fragonard a influentat intreaga pictura moderna franceza a secolului al XIX-lea, printre admiratorii cei mai de seama ii intalnim pe Pierre Auguste Renoir si nepoata pictorului, Bertha Morisot.

 

 

 

 

    

 

 

       A fost unul dintre cei mai prolifici artisti lasand in urma sa 550 de tablouri dintre care doar sase fiind datate si foarte multe desene si gravuri. Pot fi admirate in Muzeul Metropolitan din New-York, Muzeul Louvre, Muzeul de Arte Toledo din Ohio sau in colectia Wallace. De asemeni intalnim lucrari ale artistului si la Banca Nationala a Frantei sau in muzeele din  Lille, Besancon, Ruan, Tours, Nantes, Avignon, Amiens, Grenoble, Nancy, Orleans, Marseilles, Chantilly sau la Colectia Carmen a Muzeului Thyssen-Bornemiszo.

 

 

 

              

 

 

5.1. PICTURA ROCOCO

         Se caracterizează printr-un gust pentru culori luminoase, moi și clare. Forme dominante inspirate de natura, mitologie, reprezentarea corpurilor goale, arta orientala si mai ales temele galante si amoroase. Este o artă în principiu lumesc, fără influențe religioase, care se ocupă cu problemele din viața de zi cu zi și relațiile umane, un stil care caută să reflecte ceea ce este plăcut, rafinat, exotic si senzual. 

 

 

 

 

 

   

 

 

         Dacă barocul era în slujba puterii absolutiste, Rococo este în slujba aristocrației și a burgheziei. Artistul continuă să lucreze cu mai multă libertate, iar piața de artă se extinde. Rococo este prezentat ca o artă în serviciul confortului, luxului și petrecerii. Scenele picturii sale reflectă acest nou stil de viață.

         

 

       Motivele rococitare încearcă să reproducă sentimentul tipic al vieții aristocratice, fără îngrijorare sau romanul ușor, mai degrabă decât lupte eroice sau figuri religioase.

     Rococo menține o mare hegemonie asupra celorlalte stiluri.In timpul domniei lui Ludovic al XV-lea, viața de curte are loc în palatul de la Versailles, care se extinde, schimbarea artistică a palatului regal și care să permită difuzarea acesteia în toată înalta societate franceză. Delicitatea și bucuria motivelor rococoase au fost adesea văzute ca o reacție la excesele regimului lui Ludovic al XIV-lea. 

 

 

 

   

 

 

      Acest stil, cunoscut în timpul său ca „gust modern“, a fost disprețuit de critici.

 

 

V. ROCOCO

       

       Rococo este o mișcare artistică născută în Franța, care se dezvoltă progresiv între anii 1730 și 1760 aproximativ.

        Este definit ca o artă individualistă, anti-formalistă și curată, de către artistul Ronald Rizzo. 

        Potrivit lui Étienne-Jean Delécluze, termenul "Rococo" a fost inventat în jurul anului 1797 ca o glumă de către Pierre-Maurice Quays, student al lui Jacques-Louis David.

 

 

 

 

 

 

 

      

        Se presupune că ar fi o asociere a cuvintelor franceze "rocaille" și "baroque".

         Stilul este exprimat mai ales în pictura, decorare, mobilier, modă și în proiectarea și producția de obiecte. Prezența sa în arhitectură și sculptură este minoră, având în vedere că sfera sa principală de acțiune este interiorul și, într-o măsură mai mică, compozițiile monumentale.

           

 

         În ceea ce privește aspectul social, începe o schimbare a rolului femeilor, care devine organizator al întâlnirilor pentru a vorbi despre literatură, politică, jocuri de spirit sau dans. Acest mediu de activitate socială ridicată în cadrul burgheziei superioare este locul potrivit pentru artiști să se promoveze și să devină clienți. Motivele rococitare încearcă să reproducă sentimentul tipic al vieții aristocratice, fără îngrijorare sau romanul ușor, mai degrabă decât lupte eroice sau figuri religioase.