joi, 30 ianuarie 2020

12. 1. 3 JOHN SINGER SARGENT





















       John Singer Sargent, fiul unui medic american, s-a nascut la Florenta in 1856.

 

 

 

 













 

 

 

 

 

        A studiat pictura in Italia si Franta, facand apoi senzatie la Salonul din Paris in anul 1884 cu lucrarea “Madame Gautreau”. 

















       Expusa ca “Madame X”, pictura a fost considerata erotica si provocatoare, iar in urma scandalului iscat Sargent se muta in Anglia. 
















       Alegerea nu a fost intamplatoare, el trimitand anterior o serie de picturi ce au fost expuse la Royal Academy, fiind incurajat sa se stabileasca in aceasta tara.

 

 

 

 











 

 

 

 

 

 

        Aici, dupa ce picteaza o serie de personalitati, Joseph Chamberlain (1896), Frank Swettenham (1904), Henry James (1913), va fi considerat unul dintre portretistii de frunte ai epocii. 





















       Este ales asociat al Academiei Regale in 1894, iar trei ani mai tarziu membru cu drepturi depline.

 

 

 

 






 

 

 

 

 

 

        In toata aceasta perioada face mai multe vizite in SUA unde realizeaza o serie de picturi decorative pentru cladiri publice, cum ar fi Biblioteca Publica din Boston (1890) si Muzeul de Arte Frumoase (1916).

 

 

 

 











 

 

 

 

 

 

        Din 1907 se dedica peisagisticii si sculpturii calatorind la Venetia, Tirol, Corfu, Montana si Florida, fiecarei destinatii oferindu-i comori picturale.

 

 

 

 












 

 

 

 

 

 

        Moare pe 14 aprilie 1925, fiind inmormantat in Cimitirul Brooklyn langa Woking, Surrey, lasand in urma sa 900 de tablouri in ulei, peste 2000 de acuarele precum si nenumarate schite si desene in carbune.

 

 

 

 

 

      










       Majoritatea lucrarilor se afla in muzeele americane, 83 dintre ele fiind cumparate numai de Muzeul Brooklyn.

 

 

 

 

 











 

 

 

 

 

 

        Asher Werheimer, un bogat comerciant evreu cel ce a platit cea mai mare suma artistului pentru a-i imortaliza familia in mai multe portrete, va dona lucrarile la randul sau Galeriei Nationale.

 

 

 

 

 











 

 

 

 

 

 

        Dupa o lunga perioada de dizgratie, popularitatea lui Sargen creste constant incepand cu anul 1960. 























       Lucrari ale sale vor fi expuse la Muzeul de Arte Frumoase din Boston, National Gallery of Art din Washington, Galeria Nationala din Londra, inclusiv o expozitie retrospectiva la Muzeul Whitney de Arta Americana.

 

 

 

 






 

 

 

 

 

 

       Portretul lui Louis Stevenson si sotia a fost vandut in 2004 pentru 8,8 milioane de dolari fiind cumparat de magnatul Steve Wynn pentru Las Vegas Casino. 

 

 

 

 






 

 

 

 

 

 

       Tot in 2004, Grupul cu umbrele a fost vandut cu 23,5 milioane dolari, desi fusese estimat de casa Sothebys la doar 12 milioane.

 

 

 

 







 

 

 


luni, 13 ianuarie 2020

12. 1. 2. BERTHE MORISOT











       Pictor si gravor, Berthe Morisot a fost prima femeie care a aderat la cercul pictorilor impresionisti francezi. In ciuda protestelor academicienilor, ea a participat activ si a continuat sa lupte pentru recunoasterea impresionismului in Franta.

 

 

 

 











 

 

 

 

 

        Berthe Morisot s-a nascut la Bourges, Franta, in 14 ianuarie 1841, fiind a treia fiica unui inalt oficial guvernamental. 



















       A facut parte dintr-o familie a clasei de mijloc superioare ducand o viata privilegiata.

 

 

 

 











 

 

 

 

 

       Familia sa a avut bogate traditii culturale, bunicul Berthei, Jean Honore Fragonard, a fost unul dintre cei mai prolifici pictori francezi rococo. 




















       Crescuta in consecinta, Morisot si surorile ei au avut preocupari in domeniul literaturii si artei. Bertha si sora mai mare Edma au dezvoltat o pasiune pentru pictura, copiind impreuna capodopere de la Luvru.

 

 

 

 











 

 

 

 

 

        La varsta de douazeci de ani Berthe Morisot s-a alaturat Scolii Barbizon, primind lectii pentru a invata sa picteze in aer liber de la renumitul pictor peisagist Jean Baptiste Camille Corot.

 

 

 

 











 

 

 

 

 

        In 1864 a expus pentru prima data la Salonul din Paris, expozitie organizata de Academia de Arte Frumoase si sponsorizata de guvern. Lucrarile sale au fost apreciate, astfel ca Berthe a fost invitata sa expuna si la urmatoarele sase saloane.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

       Intalnindu-l pe Edouard Monet in iarna dintre anii 1868-1869, atat cariera artística a Berthei cat si viata particulara vor lua o intorsatura marcanta.

 

 

 

 











 

 

 

 

 

       Incepe sa studieze cu Monet, iar in decembrie 1874 se va casatori cu fratele mai mic al acestuia, Eugene. Vor avea impreuna o fiica, Julia, nascuta in 1878 si care va deveni modelul favorit al artistei.

 

 

 

 











 

 

 

 

 

       Din anul 1874 s-a alaturat grupului de impresionisti respinsi in acea perioada si, desi a fost invitata, refuza sa mai expuna la salon.

 

 

 

 











 

 

 

 

 

       Berthe impreuna cu Paul Cezanne, Edgar Degas, Claude Monet, Camille Pissaro, Pierre Auguste Renoir si Alfred Sisley vor organiza prima lor expozitie impresionista proprie la studioul fotografului Nadar.

 

 

 

 











 

 

 

 

 

        A ramas credincioasa impresionistilor, participand la sapte dintre cele opt expozitii organizate de acestia pana in anul 1886, lipsind doar cand a fost insarcinata. 



















       In anul 1892 Berthe a organizat prima expozitie de autor, la doar cateva saptamani dupa moartea sotului ei.

       Niciodata nu a reprezentat o preocupare pentru ea vanzarea picturilor proprii, in schimb a colectionat multe dintre lucrarile colegilor, in special ale lui Manet si Monet.

 

 

 

 






 

 

 

 

 

      Berthe Morisot a murit de pneumonie la varsta de 54 de ani, pe 2 martie 1895, si a fost inmormantata in Cimitirul de Passy din Paris.

       Intreaga  colectie  a lasat-o fiicei sale Julie care va continua sa expuna lucrarile in diverse expozitii internationale pana la moarte, in anul 1966, asigurandu-se ca mama sa a ocupat un loc de frunte in avangarda artei franceze.

 

 

 

 






 

 

 

 

 

        Berthe Morisot si artista americana Mary Cassatt au fost considerate cele mai importante femei pictor ale secolului X.

       Mare parte dintre picturi se gasesc astazi in colectii private, dar putem admira opere ale artistei si in Muzeul d' Orsay din Paris. Muzeul Marmottan, tot din Paris, Muzeul St. Petersburg, muzee din Florida, Muzeul Norton Simon din Pasadena, Galeria Nationala din Washington sau Galeria Shroder und Leisewitz din Bremen.

     


 


12. 1. 5 JEAN BAPTISTE CAMILLE COROT

           Considerat precursorul impresionismului, Jean Baptiste Camille Corot s-a nascut in Paris la 16 iulie 17...