Pictura barocă hispanică înseamnă, în general, triumful unei tendințe care privilegiază realismul chiar și în aspectele sale dureroase și patetice, atât fata de sublimul Renașterii, cât și fata de armoniile și distorsiunea anticlasică ale manierismului.
La trecerea dintre secolele al XVI-lea si al XVII-lea din punct de vedere formal și stilistic se abandoneaza manierismului imediat anterior în căutarea unui naturalism hotărât.
În acest proces, punctul de plecare este cel indicat mai devreme de tenebrismul lui Caravaggio și de cautarile sale în ce priveste lumină.
Aproape
totalitatea școlilor și profesorilor urmează acea cale nouă, din care
unii vor evada mai târziu (Velazquez este un bun exemplu), în timp
ce alții vor rămâne în ea, dar în orice caz tehnica tenebrista este
complet încorporată în lucrările momentului.
În Spania, în ciuda declinului economic și politic, pictura a ajuns la un nivel de calitate existand si aici o „Epoca de Aur“ a picturii spaniole.
Cea mai mare parte a picturilor au avut tematică religioasă, si într-o mai mică măsură pictura de gen, portretul s-au natura moarta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu