"Claude cunoștea lumea cu inima până la ultimul detaliu. El a folosit lumea pentru a exprima ceea ce a simțit în suflet. Acesta este adevăratul idealism!"
Goethe
Viata lui Lorrain este cunoscuta din bibliografia pictorului german Joachim von Sandrart care a trăit cu el la Roma, si din lucrarea filologului și istoricului Filippo Baldinucci (Notizie de „Professori de disegno da Cimabue în qua, 1681-1728), care a adunat informații de la nepoții artistului.
Claude s-a născut în 1600 la Chamagne lângă Lunéville, la sud de Nancy, în Ducatul din Lorena.
El a fost fiul lui Jean și a Annei Gellée Pedrose și a fost al treilea din cei șapte copii. Ramane orfan la varsta de 12 ani si petrece o scurtă ședere cu fratele său mai mare din Freiburg, el un sculptor de lemn specializat în marchetărie, de la care a învăța rudimentar despre desen.
În 1613 a călătorit la Roma, unde a lucrat ca bucătar la o patiserie. Posibil apoi a intrat în serviciul peisagistului Agostino Tassi devenindu-i ucenic mai târziu.
Între 1619 și 1621 s-a stabilit la Napoli unde a studiat pictura cu Gottfried Wals, un pictor de peisaje mai putin cunoscut, nativ din Köln. Nu se stie exacta ordinea cu care a interactionat, Tassi sau Wals?
În 1625 a început o excursie la Loreto, Veneția, Tirol și Bavaria, și s-a întors la locul său de origine, Nancy, unde s-a stabilit pentru un an și jumătate. Aici a lucrat ca asistent al lui Claude Deruet, pictor al curții ducale, și a lucrat frescele din biserica Carmeliții din Nancy (acum pierdute).
În cele din urmă, în 1627, s-a întors la Roma unde a rămas restul zilelor.
Deși a rămas burlac toata viata, a avut o fiică naturală Agnese, cu care a trăit împreună si de la care a avut doi nepoți: Jean și Joseph Gellée.
În 1630 a început să se consolideze ca pictor, făcând peisaje inspirate din peisajul rural.
S-a imprietenit cu Nicolas Poussin, un alt francez care locuia la Roma. Câte puțin el și-a îmbunătățit poziția, așa că a putut să-și ia un asistent, Gian Domenico Desiderii, cu care a lucrat până în 1658.
Prin 1630 el a pictat mai multe fresce în palatele Romane Muti și Crescenzi. Din acest moment Lorrain a început să se bucure de o anumită faimă în cercurile artistice din Roma, așa că a primit mai multe comenzi de la persoane proeminente.
A fost favorizat de Cardinalul Bentivoglio, care l-a prezentat Papei Urban al VIII, ce i-a comandat două lucrări. De asemenea a lucrat pentru Fabio Chigi și cardinalul Giulio Rospigliosi, ce vor deveni mai târziu papi ca Alexandru VII si Clement IX.
De-a lungul vieții sale, el a pictat mai ales pentru nobilime și a cler, și a primit comenzi din toată Europa, în principal din Franța, Spania, Marea Britanie, Flandra, Olanda și Danemarca.
Au fost atât de multe cereri pentru lucrări în 1665 pentru Lorrain incat Antonio Ruffo, un dealer de artă, a spus că „nu există nici o speranță de a obține un OBR Claude, o viață nu ar fi suficientă pentru a-și satisface clienții »
Faima lui a fost așa mare încât au început să apară si imitatori, respectiv Sébastien Bourdon.
În 1636 el a făcut o altă călătorie la Napoli, iar în anul următor a primit o comanda de la ambasadorul Spaniei la Roma, marchizul Castel Rodrigo, pentru a-i realiza o serie de gravuri. Apoi a primit o comanda si de la Felipe IV pentru Palatul del Buen Retiro din Madrid, pentru a decora Galeria, alături de artiști contemporani cum ar fi: Nicolas Poussin, Herman van Swanevelt, Jan Ambele, Dughet Gaspard și Jean Lemaire.
În 1654 el a refuzat postul de rector șef al Academiei di San Luca, pentru a se dedica profesiei sale.
În lupta cu guta inceputa in 1663, în ultimii ani el a făcut din ce în ce mai puține picturi, trecand la un stil mai liniștit, personal și poetic.
A murit la Roma la 23 noiembrie 1682 și a fost îngropat în cimitirul bisericii Trinità dei Monti, ca semne de respect și admirație.
În 1840 rămășițele sale au fost transferate la Biserica San Luigi dei Francesi.
Lorrain reflectată în lucrarea sa un nou concept în dezvoltarea peisajului bazate pe referințe clasice, ceea ce arată o concepție ideală a naturii și lumea interioară a artistului însuși.
Una dintre cele mai importante elemente din activitatea lui Lorrain este utilizarea luminii, care dă o importanță primordială în proiectarea tabloului.
Compoziția de lumină servește în primul rând ca factor plastic, fiind baza de organizare a compoziției, care creează spațiu și timp, care se articulează cu figuri, arhitecturi, elementele naturii.
In al doilea rând, este un factor estetic, observând lumina ca element sensibil primar, ca mediu care atrage și învăluie privitorul și conduce la o lume de vis, o lume de perfecțiune ideală recreeind atmosfera de liniște totală și placiditate, pe care o creează Claude cu lumina lui.
Din producția sa extensivă, astăzi supraviețuiesc 51 de gravuri, 1200 de desene și 300 de tablouri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu