vineri, 25 ianuarie 2019

8. 1. 9 THEODORE ROUSSEAU

 

 

 

 

       Co-fondator al școlii Barbizon, Pierre Etienne Theodore Rousseau s-a nascut la Paris pe 15 aprilie 1812.

        S-a născut într-o familie burgheză din care au mai facut parte cativa artiști.

       A fost format în apropierea vărului Pierre Alexandre Pau de Saint Martin, apoi a lui Jean-Charles-Joseph Rémond.  Devine elev al lui Guillaume Guillon Lethière, profesor la Ecole des Beaux-Arts din Paris, din 1819.

 

 

 

 












 

 

 

 

        La început a lucrat în comerț, dar și-a arătat în curând talentul pentru pictura. 

       Deși tatăl său a regretat această decizie la început, a acceptat în cele din urmă că fiul său a părăsit afacerea, iar pe tot parcursul carierei acestuia l-a sprijinit în toate conflictele sale avute cu cei de la Salonul de la Paris. Initial, desi a fost admis aici intre anii 1831-1835, dupa 1836 s-a intalnit cu un refuz de a mai fi acceptat. Pana la revolutia din 1848 a fost respins constant.


















      
       S-a mutat la Auberge Ganne, apoi în 1847 a închiriat o cabană cu două dormitoare și și-a înființat aici atelierul de lucru în hambarul de la nr. 55 din Grande Rue. 

       Astăzi Anexa Muzeul departamental al Scolii Barbizon , hambarul a fost transformat ulterior într-o capelă a cărei clopotniță a fost proiectata de Charles Millet, fiul celebrului pictor, iar grădina s-a transformat într-o piață publică.

 

 

 

 











 

 

 

 

       A fost admirat, cat si dispretuit in zilele lui.

       Insa are susținători în presă, unde  a fost cunoscut sub porecla „marele l Menajere“ în scrierile lui Thor, criticul care mai târziu va locui în Anglia și v-a scris sub numele de Burger.

 

 

 

 











 

 

 

 

       El este considerat un "anatomist" al pomului. Dar mult mai mult decât un exercițiu academic, copacul are un simbolism special. El este întruchiparea continuității vieții.            

       Reprezentarea luminii era ambiția lui, fiind printre primii pictori la care lumina cade pe verticala. 

 

 

 

 











 

 

 

 

        Perpetual nesatisfăcut, își retușează lucrările cu riscul de a le distruge.      

        Recunoașterea oficială a lui Rousseau vine la 1 aprilie 1848. Din 1849 se intoarce la Salon.



















      Rousseau a trăit doar ocazional în Barbizon, dar din 1848 și-a mutat reședința în acel sat împădurit și a petrecut cea mai mare parte a vieții în acest cartier. Aici ajunge la apogeul carierei sale artistice si incepe sa vanda lucrari pe sume importante.

       Autoritatile continua sa il ignore, in 1851 numindu-l pe
Narcisso Virgilio Diaz de la Pena, Cavaler al Legiunii de Onoare in detrimentul lui.














       La Expoziția Universală din 1853, toate picturile lui Rousseau ce au fost respinse anterior, în timpul celor douăzeci de ani, i-au fost recunoscute ca fiind unele dintre cele mai bune. 

        Dar Rousseau nu a satisfăcut niciodată gustul francez, asa ca s-a gândit să plece la Amsterdam sau Londra sau chiar la New York, insa refuzul sotiei, varsta inaintatat a tatalui sau desceul unui tanar, prieten de familie, care locuia in casa lor, l-au facut sa abandoneze ideea.

 

 

 

 

 

 

 

 

       Se imbolnaveste de insomnie si devine treptat mai slab.

       A fost ales președinte al juriului de artă plastică pentru expoziția din 1867, dar incepe sa il afecteze sanatatea,  apoi paralizeaza. Se recupereaza putin, dupa care boala revine.

 

 

 

 






 

 

 

 

        În cele din urmă, a murit în prezența prietenului său de-a lungul vieții, Jean-François Millet, în 22 decembrie 1867 la Barbizon.

       Picturile lui Rousseau au întotdeauna un caracter serios, cu un aer de melancolie rafinat, care atrag si te determina sa iubesti peisajele.  

       

      


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

12. 1. 5 JEAN BAPTISTE CAMILLE COROT

           Considerat precursorul impresionismului, Jean Baptiste Camille Corot s-a nascut in Paris la 16 iulie 17...