joi, 31 ianuarie 2019

9. 1. 4 WILLIAM HOLMAN HUNT











       Nascut la Londra pe 2 aprilie 1827, William Holman Hunt a fost un pictor britanic, unul dintre fondatorii prerafaelismului.



















       Deși a studiat la Academia Regală de Arte, el a respins stilul impus de fondatorul său Sir Joshua Reynolds, dispretuind pictura academica pe care o considera prea simplista.

       Fondeaza astfel in 1848 împreună cu Gabriel Rossetti Dante si John Everett Millais o asociatie, cea a prerafaelitilor, pledand pentru o revenire la spiritualitate si siceritate. Ei au propus la revenirea la pictorii italieni si flamanzi ai sec. XV, de inainte de Rafael.

 

 

 

 











 




          În 1865 s-a căsătorit cu Fanny Waugh, care moare la câteva săptămâni dupa ce  da naștere la întâiul născut al lui Hunt, Cyril Benone.

 

 

 

 











 

 

 

 

       În ciuda faimei sale ca membru al Academiei Regale, nu participa la expozitiile organizate de aceasta, facand-o in mod gratuit la galerii ca Galeria Grosvenor sau Noua Galerie.  

 

 

 

 
















 

 

 

 

        În 1875 s-a recăsătorit cu Edith, sora lui Fanny prima soție, dar a avut numeroase probleme deoarece legile britanice nu  permiteau astfel de căsătorii.

        În 1879 s-a născut al doilea fiu, Hilary. 

 

 

 

 

 

 

 

 

       Anii următori au fost foarte fructuosi pentru Hunt, în 1886 a expus la Societatea Fine Art din Londra, despre care s-a scris in revistele contemporane. 

       Inițial nu au avut mare succes, lucrarile sale fiind considerate de critica urâte și stângaci executate. 

 

 

 

 











 

 

 

 

        A călătorit în Palestina pentru a fi documenta în domeniu pentru lucrările religioase.

       Dar a pictat inspirat de poezii sau opera lui Shakespeare sau Keats.  

 

 

 

 






 

 

 

 

       In toate picturile sale a acordat o mare atenție la detalii și a arătat un simbolism religios colorat și viu elaborat.

        De multe ori s-a inspirat din texte biblice. Insa opera sa a fost influențată si de scrierile lui John Ruskin și Thomas Carlyle.

        Ca si ei, Hunt a crezut ca lumea ar putea fi descifrata ca un sistem de semne vizuale. 

 

 

 

 






 

 

 

 

       Pentru Hunt, sarcina artistului a fost aceea de a dezvălui corespondența dintre semn și realitate. 

       Dintre toati prerafaeliții  Hunt, care a fost cel mai loial față de ideile lor de-a lungul întregii sale vieți. 

 

 

 

 






 

 

 

 

       La sfârșitul carierei sale a fost forțat să abandoneze pictura, din cauza problemelor de vedere. Ultima sa lucrare majoră, Doamna Shalott (1892), a trebuit să fie terminata de către unul dintre asistenții săi. 

       A murit pe 7 septembrie 1910 și a fost îngropat la cimitirul Catedralei Sf. Paul din Londra, Anglia.  


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

12. 1. 5 JEAN BAPTISTE CAMILLE COROT

           Considerat precursorul impresionismului, Jean Baptiste Camille Corot s-a nascut in Paris la 16 iulie 17...