Pictor academic, romancier, poet, om de știință, teoretician al artei, eseist, filozof, om politic și profesor brazilian, Pedro Americo de Figueiredo și Melo s-a nascut la Sand pe 29 aprilie 1843.
Familia lui a avut stranse legaturi cu arta, in special cu pictura si muzica. A fost fiul lui Daniel Eduardo de Figueiredo, comerciant dar si violonist si al Felicianei Cirne, Pedro Américo, dar si fratele pictorului Francisco Aurélio de Figueiredo e Melo.
De la o vârstă fragedă Pedro a arătat o înclinație spre arte,
participand ca designer la o expediție a naturaliștilor din nord-est și a primit sprijinul guvernului pentru absolvirea Academiei Imperiale de Arte Frumoase.
A devenit faima orasului. Când o expediție științifică a sosit în 1852 in oras, liderul ei naturalistul Louis Jacques Brunet, a venit să-l viziteze și fiind impresionat, a decis să îl angajeze în calitate de raportor.
Micul artist l-a însoțit pe francez intr-o călătorie de douăzeci de luni, care a traversat o mare parte din nord-estul Braziliei.
În 1854, la vârsta de unsprezece ani, cu câteva scrisori de recomandare, a fost admis la Academia Imperială de Arte Plastice (AIBA) din Rio de Janeiro, dar nu a putut începe imediat. A petrecut un sezon la Colegiul Pedro II, studiind latină, franceză, portugheză, aritmetică, desen și muzică.
Incepe Academia in 1856, studiind design industrial, iar progresul lui a fost atat de genial incat a castigat 15 medalii în proiectare, geometrie și modelul viu.
Obține o bursa de l-a împăratului Dom Pedro II, pentru a se perfecționa în Europa.
El și-a făcut perfecțiunea artistică la Paris, studiind cu maeștri celebri. Imediat inainte de imbarcare se imbolnaveste, se presupune o intoxicatie de la vopsele, iar dupa o calatorie dureroasa ajunge la mijlocul lunii mai 1859 la Paris.
Imediat incepe sa viziteze muzee, monumente, palate și galerii de artă ale orașului, si in acelasi timp se inscrie la Școala Națională Superioară de Arte Plastice, fiind ucenic al lui Ingres, Leon Cogniet, Hippolyte Flandrin si Sébastien-Melchior Cornu.
De fapt intreaga cariera a petrcut-o intre Brazilia si Europa.
A dobândit o sofisticare intelectuală absolut neobișnuită pentru artiștii brazilieni ai timpului său, interesându-se de o mare varietate de subiecte și căutând o pregătire solidă.
A obținut o diplomă de licență în științe sociale din Sorbona și doctor în științe naturale de la Universitatea Liberă din Bruxelles.
În această perioadă a scris multe eseuri despre relațiile dintre artă, știință și progresul social, o temă în care își va da teza.
În 1862 a plecat în Belgia, înscriindu-se la Universitatea Liberă din Bruxelles, dar a participat rar la cursuri.
Toate aceste studii i-au marcat adânc caracterul și gândirea, începând să se concentreze asupra studiilor clasice și să se preocupe de responsabilitatea civilă și angajamentul politic al artistului. A început să-și organizeze filosofia sintetică, unde artele erau, pentru el, adevărații promotori ai progresului social.
La un moment dat a ajuns în dificultăți financiare, dar în 1863 obține un supliment la renta academică de la Adunarea Provincială din Paraíba.
În 1864, vizitând Scoția cu barca, a fost salvat dintr-un naufragiu.
În același an, s-a întors în Brazilia chemat de împărat pentru a participa la un concurs de profesor de desen figurativ la cursul designului industrial al Academiei Imperiale. Este admis, apoi isi cunoaste fratele nascut dupa plecarea sa.
Solicitâ un concediu fără plată si pleaca iar in Europa.
În 1865, a rătăcit, în mare parte pe jos, în mai multe țări. El și-a început călătoria de la Paris la Strasbourg, urmând Marele Ducat al Badenului, Olanda și Danemarca. Apoi a continuat prin Maroc, Sicilia, insulele grecești și inclusiv Algeria, care a fost un fel de mecca pentru mulți pictori din generația sa.
A lucrat în calitate de raportor al guvernului francez înregistrând tipuri de oameni, peisaje și animale din regiune. Publica în limba franceză primului său roman, Holocausto, care a fost tradus în portugheză abia în 1882.
Are din nou probleme cu banii si incepe sa execute desene si portrete prin cafenele pentru a supravetui.
În 1868 susține teza Știință și sisteme, Problemele Istoriei și Filosofiei naturale la Facultatea de Științe, Universitatea din Bruxelles, obținând gradul de Doctor în Științe Naturale, care este aprobată cu merit și în ianuarie anul viitor este numit profesor asociat.
Apare în mai multe ziare braziliene și belgiene în termeni foarte elogiosi. Însa, guvernul îl obliga să se întoarcă și să-și preia funcția de învățământ la AIBA.
Se intoarce in tara in 1869 si in acelasi an se casatoreste cu Charlotte (1844-1918), fiica lui Manuel de Araújo Porto-Alegre, consulul brazilian de la Lisabona.
Cu ea a avut mai târziu trei copii.
A ajuns la Rio la începutul anului 1870 și a început să se dedice picturii picturilor mitologice, istorice și portretelor. La Academia Imperială a predat arheologie, istorie artistică și estetică dar a continuat si sa scrie.
Insa dupe revenirea din Europa nu a avut faima ca pictor in Brazilia, cariera didactica i-a adus mai multa faima si avere.
Insa încurajat de împărat, picteaza scene din razboiul Braziliei din Paraguay, castigand sprijinul presei.
Între august și septembrie 1871, nu a trecut o zi fără ca ziarele din Rio să nu vorbească despre artist. Ca urmare, la sfârșitul anului, el a devenit un pictor celebru în întreaga țară, primind ordine și distincții cum ar fi Ordinul Trandafirului în nivelul de Ofițer (mai târziu promovat la Marele demnitar și Comandor) și titlul de istorie Painter Camera Imperială, dar devenind și centrul unor mari controverse.
Demisioneaza de la Academie si in 1885 face o vizita scurta in Franța și la întorcere în Brazilia preia catedra de istoria artei, estetică și arheologie la Academia Imperială.
În 1889 a participat la Expoziția Universală de la Paris, unde a expus doar o fotografie și schițe pregătitoare iar la invitația guvernului francez participa la Congresului de proprietate literare și artistice, reprezentand Brazilia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu