Nascut la Zurich in Elvetia pe 7 februarie 1741 Johann Henrich Fussli a fost un desenator, pictor, istoric de artă și scriitor elvețian, stabilit mai târziu în Marea Britanie. Aici va fi cunoscut ca Henry Fuseli.
Pictor de clasificare dificilă, a fost descris ca fiind neoclasic, neo-romantic și preromatic. In ciuda faptului ca a locuit in Anglia, opera sa se aseamana cu romantismul intunecat german iar istoricii il compara cu Goya.
A fost fiul lui Johann Caspar Fussli, anticar dar pictor si el. Acesta, bun prieten cu celebrului critic de artă Johann Joachim Winckelmann, a scris o carte despre pictură elvețiană, și a adunat o mare colecție de desene și gravuri din secolele XVI și XVII elvețiene.
Fratele său, Johann Kaspar Füssli, a fost, de asemenea, pictor și entomolog.
Începuturile lui Heinrich sunt legate de literatura și numai din 1764, în Anglia, s-a dedicat în întregime picturii. De fapt, el însuși nu s-a considerat artist, ci un ilustrator de teme literare.
Inițiere artistică a lui Fussli a fost precoce, de mic copil obisnuia sa copieze lucrari aflate in biblioteca tatalui sau ale autorilor: Niklaus Manuel Deutsch, Urs Graf, Christoph Stimmer sau Gotthard Ringli, alegand cu precadere teme violente. Ca adolescent a schimbat registrul, trecand la macabru si grotesc cu anumite accente erotice.
Aceasta se va reflecta mai tarziu si in pictura sa, insa dupa 1755-1757, reflecta un stil între manierism și baroc influențat de Dürer, combinând atât expresivitate cat și realism.
Primul contact cu manierismul elvețian, combinat cu ideile lui Sturm und Drang, a marcat stilul viitor al lui Füssli.
Pentru o perioadă scurtă el a servit ca pastor la Zwinglian, influențat de o teologie emoțională care a marcat o parte din lucrările sale.
Între 1763 și 1764 a călătorit în Germania, exilat pentru o perioada, datorită unei broșuri pe care a publicat-o împotriva guvernului oligarhic din Zurich.
Acolo el i-a cunoscut pe Gottlieb Klopstock și scriitorii Friedrich Johann si Joachim Spalding, și a scris poeme lirice influențate de Young. Picturile sale din acea vreme sunt inspirate de Nicolas Poussin și William Hogarth.
Între 1764 și 1770 s-a stabilit în Anglia, unde a început să ii ilustreze pe Shakespeare si Macbeth și sa îi traduca in limba germană.
Acolo i-a întâlnit pe Thomas Coutts si pe bancherul George III, unul dintre cei mai bogați oameni din țară, care l-a introdus in mediile aristocratice.
În Anglia, el a putut vedea lucrările autorilor lui preferati: Milton și Shakespeare, care in acele vremuri se jucau nu la modul realist ca pana atunci, si care au avut ecou asupra lucrarilor sale viitoare. Stilul său a fost din ce în ce mai în derivă, spre manierism, multe dintre picturile sale fiind inspirate din opere literare.
Din păcate, cele mai multe dintre lucrările sale din această perioadă s-au pierdut într-un incendiu în 1769.
Între 1770 și 1778 s-a stabilit la Roma unde a decis sa se dedice picturii.
În Italia a ajuns la stilul său definitiv, pe baza manierismului și abandonand complet realismul, cu un stil mai abstract, si inspirat la fel din opere literare.
Apoi a fost influențat de Michelangelo, pe care l-a considerat cel mai mare geniu al artei, la fel cum l-a considerat pe Shakespeare pentru literatura. Lucrările sale din acei ani sunt dinamice, de obicei cu scene de grupuri în mișcări tensionate.
In timpul șederii sale la Roma, a studiat si arta antica.
În 1779 s-a întors la Zurich în drum spre Anglia.
Acolo a pictat Jurământul Rütli în (Rathaus, Zurich), comandat de către Federația Elvețiană pentru a comemora revolta din cele trei cantoane (Uri, Schwyz, Unterwalden) împotriva dominației austriece.
Intors in Anglia se concetreaza asupra picturii, da semne timpurii de simpatie fata de Revolutia Franceza, si incepe sa frecventeze cercuri mai inalte, de data asta si nepolitice. Majoritatea lucrarilor ii sunt cumparate de prieteni ca bancherul Thomas Coutts, istoricul William Roscoe, milionarul și artistul amator William Lock, sau artistul și președinte al Academiei Regale, Thomas Lawrence.
În 1788 s-a căsătorit cu Sophia Rawlins, cu care nu a avut copii.
Deși pictura lui nu a fost apreciată, s-a bucurat de faima si onoruri ca un expert în arta.
Tot în 1788 a devenit partener în cadrul Academiei Regale, numit apoi membru ordinar (1790), profesor de pictură (1799) și, în cele din urmă, membru pe viață. În 1816 a fost numit membru onorific al Accademia di San Luca de Antonio Canova, si este considerat în Anglia, alături de John Flaxman și Thomas Lawrence, potrivit lui Canova, "cei mai mari trei artiști englezi".
A început să compună teme inventate, de obicei de natură fantasmagorală. În ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea a început să fie inspirat de Pellegrino Tibaldi, pe care el l-a considerat cel mai important discipol al lui Michelangelo.
În desenele sale, el folosește creionul și creta mai mult decât stiloul și guașa.
De asemenea, el a continuat cu teme erotice, care sunt adesea bazate pe gravuri dar a si recreat teme fantastice.
Între 1805 și 1806 a ilustrat un volum de poezii de Cowper.
Din 1810, tendințele romantice-realiste, au un sentiment mai mare de pitoresc.
În ultimii săi ani a atras subiecte mai puțin istorice și mai mult de inspirație proprie, cu un tratament mai realist, oferind o reprezentare mai umană a sentimentelor.
Füssli a murit la Londra pe 16 aprilie 1825, în casa lui Susan Coutts, Contesă de Guildford, fiica fostului său patron Thomas Coutts.
A avut 32 de discipoli directi.
Cu toate acestea, stilul inițiat de Fuseli a fost putin apreciat la nivel general, în comparație cu o linie clasicista mai realistă ce a apărat în Franța, sau neo-barocul gustat de burghezia din Anglia, unde a triumfat lucrarea lui Joshua Reynolds.
Opera lui Füssli, considerat un vizionar , a fost cel mai apreciata după moartea sa, în anii de splendoare a romantismului precum și în secolul XX de expresioniști și suprarealiști. Dupa moarte de fapt a cazut intr-o uitare relativa, mai fiind mentionat de expresionisti si suprarealisti, care il considera predecesor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu