11, 2 ION ANDREESCU

     “Printre pictorii romani cu siguranta nu exista personalitate mai atragatoare ca a lui Andreescu si destin mai plin de intelesuri ca al sau. El, de fapt, a orientat definitiv arta romaneasca” , spunea Jacques Lassaigne, criticul de arta francez care s-a ocupat cu pasiune de arta romaneasca.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

        Nascut in Bucuresti la 15 februarie 1850 intr-o familie modesta, Ion Andreescu a fost cel mai mare dintre cei sapte copii ai unui comerciant de bauturi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

       Dupa ce a absolvit cursul primar la pensionul lui Andreas Apostolatos, Andreescu s-a inscris in 1863 la gimnaziul “Gh. Lazar”, unde i-a avut profesori de desen pe pictorii Petre Alexandrescu si H Trenk.  

       Urmeaza apoi colegiul “Sf. Sava”, avand profesor de desen pe C.I. Stancescu, iar din 1869 se inscrie la “Scoala de arte frumoase” condusa de Theodor Amann.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

       Situatia financiara a familiei se inrautateste fiind multi copii minori de intretinut, astfel ca Andreescu se hotaraste sa intre in invatamant pentru a-si castiga singur existenta. Se prezinta la mai multe concursuri in 1870 la care reuseste sa se califice, insa Consiliul general de instructiuni numea mereu pe altcineva.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

         In urma protestelor inaintate ministerului si sprijinit de Theodor Amann, Andreescu va fi admis suplinitor la Scoala comerciala din Bucuresti pe 9 octombrie 1870. Doi ani mai tarziu isi indeplineste visul fiind numit maestru titular pe 1 septembrie 1872 la catedra de desen si caligrafie a Seminarului din Buzau.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

       In 1873 se transfera la gimnazul comunal “Tudor Vladimirescu”, iar din 1875 preda la scoala de meserii din aceiasi localitate.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

        Dorind sa-si aprofundeze studiile de pictura, Ion Andreescu pleaca la sfarsitul anului 1878 la Paris, unde frecventeaza cursurile gratuite ale Academiei Julian, iar in vacante picteaza la Barbizon unde il intalneste pe Nicolae Grigorescu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

       Lucrarile sale participa la diverse expozitii alaturi de picturi ale lui Manet, Monet si Renoir.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

        Starea de sanatate se deterioreaza, imbolnavindu-se de tuberculoza, fapt ce-l va determina pe Andreescu sa se intoarca in tara in 1881. La numai 32 de ani, Ion Andreescu moare la Bucuresti pe 22 octombrie 1882, fiind inmormantat la Cimitirul Bellu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

       Considerat primul pictor modern roman, desi a avut o scurta bibliografie, Ion Andreescu se regaseste in cartea de aur ca fiind unul dintre precursorii picturii moderne universale.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

11.1 NICOLAE GRIGORESCU

       S-au implinit 181 de ani de la nasterea marelui nostru artist, pictorul Nicolae Grigorescu. Considerat fondatorul picturii romane moderne, Nicolae Grigorescu s-a nascut la Pitaru, judetul Dambovita, in 15 mai 1838, fiind al saselea copil al lui Ioan si al Mariei Grigorescu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

      

  La varsta de sapte ani tatal ii moare, iar familia se muta la Bucuresti in mahalaua Caramidarilor, unde Nicolae ajunge trei ani mai tarziu ucenicul pictorului iconar ceh Anton Chladek.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

         La atelierul maestrului sta doi ani dupa care in 1853 picteaza mai multe icoane pentru Biserica Sf. Imparati Constantin si Elena din Baicoi construita de printesa Cleopatra, iar in 1855 pentru Manastirea Caldarusani.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

        Dupa ce picteaza in 1856 compozitia “Mihai scapand stindardul” pentru domnitorul Barbu Stirbei, Grigorescu a pictat bisericile manastirilor Zamfira si Agapia.

       Este respins la concursul pentru obtinerea unei burse de studii in Italia in anul 1857, fiind preferat C. S. Stancescu, preferatul lui Tattarascu. Insa va primi o bursa pentru a studia la Paris in 1861 la interventia lui Kogalniceanu, impresionat de talentul aratat de pictor la Agapia.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

        La Paris frecventeaza atelierele pictorilor Gleyre si Sebastien Comu si este admis elev al Scolii de arte frumoase. Deasemeni viziteaza des Luvru executand copii dupa marii maestri: Rembrand, Rubens, Rosa, Prudhon sau Gericault.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

        Grigorescu face o scurta vizita in tara in 1864, dupa care se reintoarce in Franta alaturandu-se grupului de pictori independenti de la Barbizon.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

         In 1867 expune sapte tablouri la Expozitia Universala din Paris, iar un an mai tarziu participa la expozitia pictorilor din Barbizon cand Imparatul Napoleon al III-lea ii cumpara lucrarea “O glastra cu flori”.

        Expune apoi la Salonul din Paris si la Expozitia artistilor in viata din Bucuresti unde primeste medalia de aur.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

       Intre anii 1873-1874 Grigorescu face calatorii de studiu in Italia, Grecia si Austria, iar in 1877 este convocat sa insoteasca armata romana in calitatea de “pictor de razboi” realizand la fata locului desene si schite.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

        Dupa razboi pleaca in Franta lucrand la Vitre si in atelierul din Paris, iar din 1890 se stabileste la Campina.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

        Revenit in tara deschide mai multe expozitii personale la Ateneul Roman, iar in 1899 Grigorescu este numit membru de onoare al Academiei Romane.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

          In 1904 picteaza la Agapia si Varatec, iar doi ani mai tarziu expune la Bucuresti o prezentare retrospectiva.

       La 21 iulie 1907 Nicolae Grigorescu se stinge din viata la Campina lasand neterminata pe sevalet lucrarea “Intoarcere de la balci”, fiind inmormantat in cimitirul de pe strada Bobalna. Multa vreme mormantul a stat in uitare si plin de buruieni.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

       “Nicolae Grigorescu este roman cu tot sufletul si in toata opera sa… Prietenia cu artisti francezi nu a reusit sa-l smulga meditatiei romanesti, amintirii doinelor, imaginii intinsei campii dunarene argintate de pulbere, acestei dulci tari de coline, cu vii si casute acoperite cu sindrila…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

      

          El ramane poet, iar arta sa este un cantec de pasare. El este roman prin sentiment, prin lirismul fin, prin simpatia pe care o pune in pictura, in alegerea motivelor de-o melancolica intindere sau de-o intimitate visatoare, prin ceea ce are tandru si spiritual in maniera sa.” – HENRI FOCILLON